buton

butonCe fac doi ingineri de la Google atunci cînd au prea mult text pe suflet și prea puțin spațiu pe buton? Fac butonul mai mare, ce altceva să facă și ei.

Ce era dacă scriau pe butonul ăla doar “Setare parolă”? Că doar era clar din tot textul de mai sus că e vorba de parola pentru copia de rezervă.

Poate la titlu, unde scrie doar “Setări” se putea scrie: “Setări pt. copie de rezervă” (pentru că e clar că toată pagina are un singur subiect, nu e vorba de setări de orice fel – de-a valma). Dintr-o dată sărea în ochiul victimei subiectul general și era clar pentru ce e și parola, fără să mai fie necesară hidoșenia butonului.

Sau poate era interesant să lipsească butonul “Anulare” așa cum el în mod frustrant lipsește din toate celelalte pagini pentru opțiuni? La Android acasă nu se poartă nici OK nici Cancel – sunt două concepte prea complexe sau învechite, nu contează. Odată făcut click, treaba e ca și rezolvată. Se pare că modelul nu e totuși suficient de genial pentru a fi aplicat consecvent din moment ce aici nu l-au putut potrilovi, asta în caz că inginerii cei doi de care vorbeam chiar cunosc tipicul UI din Android.

Mie personal mi se pare defect modelul de a acționa diferite opțiuni fără ca la final să pot confirma sau infirma explicit calitatea lucrării. Dacă ai 5 opțiuni pe la VPN de exemplu și ai dat doamne ferește un click greșit, la revedere, trebuie să chemi inginerul Cisco să le pună la loc pentru că nu ai Cancel, orice faci nu ai loc de întors – odată atins ecranul, om te-ai făcut.

1 thought on “buton”

  1. mda, amatori
    poate problema e cu traducerile care aunumar mare de caractere

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *